„Portretul luptătorului la tinereţe“

6
50
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Stau în întuneric, în inedita sală de cinematograf de la Casa de Cultură. Văd cu un nod în gât şi cu inima strânsă odiseea partizanilor din Munţii Făgăraş. Sala, totuşi, pe jumătate goală, urmăreşte, într-o linişte mormântală, umbrele de pe ecran. Tresare la fiecare împuşcătură, se ghemuieşte la fiecare strigăt, se oripilează la fiecare samavolnicie reamintită. Emoţia e aproape concretă. O simţi în aer, mai că poţi s-o prinzi în palmă! Mă gândesc ce-o fi fost marţi!

Oare cum o fi să-ţi revezi camarazii întruchipaţi pe ecran, să retrăieşti amintiri dureroase?

Cum o fi să auzi amintit numele tatălui tău, al bunicului tău, al rudelor tale despre ale căror fapte, până acum 20 de ani, se povestea în şoaptă?

Cum o fi să-i vezi prinzând viaţă pe cei pe care i-ai cunoscut fugar, în anii lor de bătrâneţe şi pe care nu ai avut ocazia să-i asculţi povestind, deşertându-şi traista cu istorie trăită?

Cum e oare să recunoşti puse pe ecran poveştile lui Ogoranu din „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“, pe care acesta le-a aşternut pe hârtie, credincios jurământului din vârf de munte, ca acela care va supravieţui să povestească toate cele trăite în acei ani negri?

Cum e oare să ştii că cele de pe ecran nu sunt plăsmuiri imaginare, ci OAMENI ADEVĂRAŢI, CU FAPTE ADEVĂRATE?

Toate acestea şi multe alte sentimente şi senzaţii cred că le-aţi trăit şi voi, cei cărora le-a păsat vreodată de acest subiect şi care v-aţi făcut timp să vedeţi „Portretul luptătorului la tinereţe“. Care sigur v-a făcut să rămâneţi fixaţi în scaun, după ce lumina s-a aprins în sală. Care sigur v-a lăsat muţi în acea seară, după vizionare. După ce aţi revăzut pătimirile acelor oameni, care ne-au făcut din nou să ne dăm seama cât de mici suntem noi, cei de azi.

Oare din ce aluat erau făcuţi acei oameni care, precum haiducii sau sătenii în vreme de bejenie, au luat calea codrului pentru a rezista până trece urgia? Ce i-a făcut atât de puternici, de hotărâţi, de neînduplecaţi în credinţa lor? De unde au găsit ei acea putere de a rezista în foame şi sete, frig şi arşiţă, întuneric, singurătate, incertitudine, nelinişte, hăituială, ani în şir?  În codru de brad, dar şi în celule umede şi friguroase. Înţelegând, cu timpul, că americanii ne abandonaseră şi că fraţii lor români nu îi vor urma în lupta lor.

Dacă Ţara Făgăraşului a avut o bogăţie, atunci ea a fost mediul care a făcut posibil ca aici să se nască acest fel de oameni. Gata să moară pentru o idee, pentru un ideal. Din păcate, astfel de oameni nu se mai nasc astăzi.

6 COMENTARII

  1. Ba da,se nasc,dar din pacate nu gasesc „mediul” in care pot lupta pentru o idee,si atunci isi aleg oricare alt „mediu”, alt loc decat cel in care s-au nascut. La urma urmei, si acest drept s-a castigat greu….

  2. Acesti oameni sunt (au fost) Romania de dinainte de comunism. 45 de ani mai tarziu am devenit o natiune impotenta si mediocra. Ceea ce vedem azi. Ne vor trebui poate cel putin inca 45 de ani pentru a ne recupera calitatile.

  3. Chiar daca pare fantezist, de asemenea tind sa fiu de acord cu Mihaela. Eroi inca exista si sunt printre noi, doar ca aceasta societate in care valorile sunt rasturnate ne face orbi.

LĂSAȚI UN MESAJ