Vremea va fi oscilantă până pe 28 mai

0
59
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

Vremea va fi oscilantă până pe 28 mai. Regimul termic va fi oscilant în următoarele două săptămâni, cu intervale în care precipitaţiile şi descărcările electrice vor fi predominante la nivelul întregii ţări, în special în perioada 16 – 18 mai, iar în unele zone şi după 21 mai şi în zilele care urmează, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) publicată luni, valabilă pentru perioada 15 – 28 mai 2017.

În Transilvania, în intervalul 15 – 17 mai, mediile temperaturilor maxime vor fi de 19 – 20 de grade, iar cele ale minimelor nocturne, de 7 – 8 grade. Pe fondul răcirii vremii, în a doua jumătate a primei săptămâni, media temperaturilor maxime va scădea spre 17 grade, în timp ce temperaturile nocturne vor fi de 3 – 6 grade, chiar mai scăzute în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă. Începând din 21 mai se va reveni la un regim termic apropiat de cel normal, în medie cu temperaturi maxime în jurul a 21 de grade şi minime de 8 – 9 grade. Probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi cantităţi de apă local mai însemnate va fi mai ridicată în special pe parcursul celei de-a doua săptămâni.
La munte, în primele zile ale intervalului de prognoză, vremea va fi apropiată de cea normală termic, însă între 18 şi 20 mai se va răci, astfel încât media maximelor termice va scădea de la 11 la 9 grade, iar cea a minimelor nocturne, de la 3 la zero grade. În timpul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va fi cel normal pentru a doua jumătate a lunii mai şi va fi caracterizat prin valori medii de 12 – 14 grade, ziua, şi de două până la 5 grade, noaptea. În fiecare zi a perioadei celor două săptămâni de prognoză, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată. Acestea pot fi local mai importante cantitativ în intervalele 16 – 17 mai şi 21 – 26 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ