La pas prin Țara Făgărașului- Râușor

0
267
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

biserica-rausorÎn apropierea municipiului Făgăraş la doar doi kilometri se află situat satul Râuşor.
O aşezare veche pur românească, la ora actuală este un sat modern dotat cu toate utilităţile. La Râuşor şi-au avut originile multe familii de boieri care au făcut parte din scaunul de judecată al Cetăţii Făgăraşului. Oamenii din sat s-au arătat neînfricaţi în războaie şi revoluţii. Râuşorul a fost un adevărat cuib de rezistenţă anticomunistă.
Prima atestare documentară a satului Râuşor datează din anul 1473 când voievodul Radu fiul lui Vlad donează satul boierului Stoica Naneş.„… Io Radul Voievod şi domn a toată Ţara Ungro- Vlahiei, fiul lui Vlad marele voievod, din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumenezeu […]  această de faţă poruncă a domniei mele, jupânului Stoica Naneş […]ca să le fie satele anume, jumătate din Sătlan şi Râuşorul tot […] să le fie de ocină şi ohabă pentru că au dobândit de la domnia mea cu slujbă”
Ca în orice comunitate localnicii din Râuşor au fost şi au rămas oameni credincioşi. În sat sunt două biserici ambele cu hramul Cuvioasei Paraschiva.
În anul 1700 când s-a făcut trecerea unei părţi a credincioşilor la biserica de la Roma în Râuşor erau două biserici. Exista o biserică mică de lemn pe dealul Cioampa pe calea pădurii, iar a doua biserică în mijlocul satului construită în anul 1698 şi care printr-o sentinţă a Tribunalului Făgăraş trecea în folosinţa greco-catolicilor.
Cum biserica din deal era foarte deteriorată şi neîncăpătoare , între anii 1760-1793 a fost construită o altă biserică din cărămidă şi piatră cu hramul Cuvioasa Paraschiva. Remarcabil este faptul ca localnicii care nu şi-au lepădat credinţa au dorit ca şi biserica pe care au construit-o să aibă aceeaşi forma arhitecturală şi să poarte acelaşi hram cu cea care le-a fost luată. Aceasta poartă hramul Cuvioasa Parascheva fiind sfinţită la data de 5 mai 1793.
Biserica ce fusese luată de greco-catolici a fost construită în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu de către o femeie din Câmpulung Muscel. Aceasta prin anul 1810 o arde pe cea veche şi în locul ei clădeşte alta, lăsând pe locul celei vechi doar altarul. Locaşul de cult până în anul 1867 nu avut turn. Turnul este făcut de Avisalon Popp, iar în anul 1876, Gheorghe Obor a dăruit clopotul cel mare al bisericii care acum nu mai există pentru că a fost luat de unguri în anul 1916. Picturile şi icoanele sunt foarte vechi dar nu se cunosc cei care le-au realizat.
În trecut școala se făcea în casele învăţătorilor. Apoi a devenit confesională, susţinută de ambele biserici. În anul 1909 din lipsă de fonduri s-a transformat în comunală şi era susţinută din banii comunei până în anul 1919 când a trecut în administraţia statului român.
Edificiul unde a funcţionat şcoala a fost clădit cu banii biserici ortodoxe române. Era solid cu două săli de clasă suficiente pentru elevii care mergeau la şcoală în perioada aceea, dar pentru că în clădiri nu era lumină suficientă  localul era considerat neigienic.
Şi aici ca de altfel în toată Ţara Făgăraşului, este prezentă ceata de feciori. În preajma sărbătorilor de Crăciun circa zece feciori cu stagiul militar satisfăcut se adună şi formează ceata de feciori. Aceştia erau cei care făceau atmosferă în sat în preajma Crăciunului. În Ajunul marelui praznic feciorii mergeau la colindat din poartă în poartă pentru a vesti Naşterea Domnului.Tot ei sunt cei care organizau jocul la căminul cultural.
Şezătoarea era obiceiul specific femeilor. Acestea, seară de seară, se adunau la gazdă unde coseau, torceau, cântau. Nu mai este un  secret că şezătoarea a reprezentat metodă de bază prin care s-au transmis din generaţie în generaţie meşteşugurile, cântecele populare, strigăturile. Desigur cât la Râuşor au mai existat şi alte obiceiuri autentice şi frumoase , dar acestea sunt cele mai importante.
Primele trei zile din luna februarie sunt cunoscute în credinţa oamenilor din Râuşor ca zilele lupilor. În aceste zile se crede că lupul are voie să mănânce trei oameni. Se vorbeşte că a fost o femeie care avea trei fete şi într-una din cele trei zile ale lunii februarie, a trimis pe fata cea mai mare la râu după apă. Pe când fata se ducea după apă acolo unde ştia că gheaţa e spartă a venit lupul şi a mâncat-o pe loc. Femeia când vede că fata sa nu mai vine cu apa o trimite pe fata mijlocie, dat şi ea este mâncată. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu fata cea mai mică.
Văzând că fetele nu mai vin femeia se duce să vadă ce s-a întâmplat. Când ajunge vede lupul care stătea acolo unde era gheaţa spartă. Femeia a încremenit de frică, dar lupul i-a spus să nu îi fie frică ca astăzi nu mai are voie să mănânce nimic.
De abia atunci femeia şi-a dat seama că era una din zilele în care lupii mănâncă oameni. În zilele de 1, 2, 3 februarie femeile nu lucrează şi nu merg la vale să spele sau să aducă apă de teama lupilor.
Se spune că un om pe nume Aron Bărânul era cărăuş şi când mergea la Braşov cu nişte tăbăcari s-a nimerit acolo tocmai când se executa un condamnat la moarte, care tocmai mărturisea toate crimele pe care le-a făcut dar şi faptul că ar fi îngropat o comoară pe hotarul satului Râuşor la locul numit „sub cruce” . În drumul său spre casă Aron nu mai stă pe gănduri şi merge să descoprere comoara. Când a săpat a dat de comoară, dar nu-i venea a crede ochilor, era o  adevărată bogăţie. Acesta a cărat-o acasă şi a ascuns-o. După un timp a început să cumpere pământ la Râuşor şi s-a stabilit aici. Acesta a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din Râuşor. Se crede că acesta rădăcina  familiei Comşulea.
Nu poţi să treci cu vederea când un om se sacrifică pentru ţară. Acelaşi lucru l-a făcut şi preotul Vichente Popa. Acesta s-a născut în anul 1852 , a urmat cursurile şcolii din Râuşor, apoi a terminat şcoala grănicerească şi a început cursurile şcolii de preoţi din Sibiu, dar nu le-a terminat. Acesta împreună cu alţi prieteni au fugit de autorităţile austriece. Când a ajuns la Câmpulung Muşcel în anul 1877 s-au înscris ca voluntari în Armata Română participând la războiul contra turcilor. Preotul Vicenţiu Popa Grama a făcut parte din Regimentul 2 linie plecând pe front în Bulgaria  şi luând parte la luptele de la Griviţa, Smârdan. Au luat parte la încercuirea armatei turceşti la Plevna, au participat la capturarea lui Osman Paşa.
Pentru meritele sale a fost decorat de Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu cea mai înaltă decoraţie a vremii „Crucea Sf. Gheorghe, iar de Carol al României cu „Steaua României” în grad de cavaler.
Oameni din Râuşor  au luptat pentru convingerile lor.  În noiembrie 1950, în urma unor informaţii furnizate de doi colaboraţionişti din Râuşor, securitatea a organizat o mare acţiune de represiune. Cu un efectiv de 120 oameni împărţiţi în patru grupe, a asediat satul la miezul nopţii. În acest asediu în casa lui Aron Comşulea a fost prins studentul Ioan Dumincă. În două case vecine , locuite de Valer Pică şi Iacob Juncu a fost prins Gheorghe Arsu cel ce asigura paza în strada.
Boierii din satul Râuşor au avut un rol foarte important în zona Ţării Făgăraşului. Ei au fost printre   puţinii boieri care au făcut parte din scaunul de judecată al Cetăţii Făgăraşului. Printre aceştia îi amintim pe : Coman de Râușor, Costea de Râușor, Comşa de Rossel. Boierii assessori au avut un rol important prin deciziile pe care le-au luat  în perioada cât au fost la scaunul de judecată.
Vinerea era cea mai însemnată zi din întreaga săptămână pentru locuitorii Râuşorului. În trecut era considerată ca a doua Duminică. Vinerea nu se făcea pâine, nu se spăla cu leşie, nu se făcea mâncare, nu se cosea şi nu se torcea. În această zi era târg la Făgăraş şi femeile mergeau să-şi facă cumpărăturile, iar bărbaţii stăteau acasă să aibă grijă de animale.
Datele prezentate mai sus in mare parte au fost culese din „Monografia şcolii din Râuşor”, din „Monografia satului Râuşor” scrisă de Titus Mircea Pica,  din Istoricul bisericii, şi din  cartea „Ţara Făgăraşului în Evul Mediu” de Antal Lukacs. Mulţumiri speciale preotului paroh de la Râuşor Nicolae Vasu, domnului Gherasim Pică, Fundaţiei culturale „Negru Vodă” şi muzeul Ţării Făgăraşului „Valeriu Literat”.

LĂSAȚI UN MESAJ