Începând de astăzi intrăm în primăvara astronomică

0
53
http://webmobile.xdev.ro/fagarastv/player.html

După Mărțișor, Babe și Moși, după zăpada mieilor, când calendaristic deja am pășit în anotimpul primăverii, deși luna martie se dovedeste a fi destul de capricioasa, a venit momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice.

Anul acesta, echinocțiul de primăvara are loc pe 20 martie, la ora 12:29, când începe și primăvara astronomică. Așadar, de astăzi, ziua va fi egală cu noaptea. Specialiștii sunt de părere că începând cu această dată, întreaga natură reînvie, este plină de forță și vitalitate, iar toate aceste energii binefăcătoare sunt transferate și stării de spirit al oamenilor. Cu ocazia echinocţiului de primăvară ziua şi noaptea vor fi egale. Începând de la această dată, durata zilei, faţă de cea a nopţii, va fi în continuă creştere, până la data de 21 iunie, când va avea loc solstiţiul de vară. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul trebuie interpretat invers, astfel că în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte şase luni.

LĂSAȚI UN MESAJ